Review – Corsair Virtuoso RGB Wireless
Corsair Virtuoso RGB Wireless
Cei de la Corsair cocheteaza de ceva timp cu headset-urile de gaming, insa pana acum nu am vazut un adevarat varf de gama, care sa ne dea pe spate. Asta pana acum, pentru ca tocmai a fost lansat modelul Virtuoso RGB, care este situat din toate punctele de vedere in topul ierarhiei, peste VOID Elite, VOID Pro sau gama HS.
Avem de-a face cu o constructie (in mare parte) din aluminiu, difuzoare de 50mm cu factory matching precum si conectivitate multipla (wireless, USB, analog 3.5mm). Pentru a prelungi cat mai mult durata bateriei avem un sistem de Sleep inteligent, care detecteaza miscarea folosind un accelerometru, similar cu cel folosit in smartphone-urile moderne.
Corsair comercializeaza castile Virtuoso RGB Wireless in doua variante de culori: Carbon (pe care o avem noi in teste) si alba, cat si in varianta SE, care vine in plus cu cupe din aluminiu, microfon marit la 9.5mm (cel standard are 4mm) si husa de transport. Din punct de vedere al calitatii audio nu ar trebui sa fie diferente sesizabile intre varianta normala si cea SE, insa pretul creste de la 850 lei, cat este modelul normal, pana la 950 lei cat ajunge varianta SE, disponibila intr-o singura variatie de culoare (Gun Metal).
Comentarii
Niciun comentariu la: Review – Corsair Virtuoso RGB Wireless
Pingback: Review – Corsair HS65 Surround – next lab501