lab501.ro

Bloody V7 Multi-Core Gun3 Gaming Mouse

Scris de: , in categoria: Gadget, Periferice, in 25 March, 2013.

Software

 

Am mai spus de multe ori ca aplicatia de management a perifericelor este foarte importanta in evaluarea finala a unui produs. Chiar daca acesta este foarte bun din punct de vedere hardware, pentru a fi luat in considerare cu adevarat de pasionati, trebuie sa beneficieze si de un software care sa-i puna in evidenta atuurile si cu ajutorul caruia utilizatorii sa il poata configura dupa propriile lor preferinte.

Din fericire, A4Tech ofera unul dintre cele mai bune pachete software pe care le-am intalnit la un mouse, software care poate rivaliza fara probleme cu aplicatiile celor de la Logitech sau SteelSeries. Chiar daca design-ul mi se pare putin cam prea incarcat acest aspect tine mai mult de gusturile fiecaruia si nu afecteaza cu nimic functionalitatea.

Am mentionat in introducere faptul ca voi discuta in cadrul acestei sectiuni despre ce inseamna UltraCore3 – un termen foarte marketat de catre A4Tech atat pe site cat si pe cutia produsului. UltraCore3 este un profil de gaming care inglobeaza mai multe setari si configurari specifice unor jocuri destul de populare (cum ar fi Counter Strike sau Battlefield). Acest profil se activeaza automat si este disponibil doar in mod trial – pentru 1000 de clickuri – dupa care poate fi achizitionat de pe site-ul bloody.tw pentru $20 USD. Acest UltraCore3 are cateva functii destul de discutabile, deoarece sunt sigur ca vor fi destul de multi gameri care vor acuza A4Tech de trisare sau cel putin de manipularea sistemului si acordarea unor avantaje artificiale celor care sunt dispusi sa plateasca pentru asta, dintre care mentionez doar ajustarea traiectoriilor si a reculurilor armelor folosite in jocuri. Daca adaugam la aceste doua avatanje si posibilitatea de ajustare a vitezei/ratei de click (disponibile si in profilul UltraCore2) – practic a tragerii cu arma, ne dam seama ca orice jucator cu experienta minima, aproape ca poate rivaliza cu un gamer profesionist. Evident, UltraCore3 mai ofera cateva beneficii, dintre care mentionez doar Armory Management – sectiunea in care utilizatorul isi poate configura armele in functie de preferinte (inclusiv traiectoria unei arme in timp real).

Pe langa UltraCore3 exista si UltraCore2 si UltraCore1 dintre care 1 este un profil dedicat RPG-urilor iar UltraCore2 este un profil dedicat FPS-urilor, fara avantajele mentionate mai sus, specifice UltraCore3. Astfel, dupa cum ziceam si mai sus, principalul punct forte al acestui profil este posibilitatea de ajustarea a modului in care tragi cu arma. Pe modul normal (corespondent primului buton de pe mouse cu cifra 1 si culorii standard rosu) modul de tragere cu arma este cel normal, adica modul in care orice alt utilizator cu orice alt mouse va folosi orice arma dintr-un joc. Daca apasam pe butonul cu cifra N vom modifica modul de tragere cu arma in mod continuu ceea ce ar fi echivalent cu un macro ce executa consecutiv click-uri in modul burst-shot al oricarei arme – practic, cu un singur click va fi golit intreg incarcatorul armei. Apasarea pe butonul cu cifra 3 va duce la activarea modului burst-shot care nu cred ca mai trebuie sa explic ce inseamna. Adaugati la aceste moduri si ajustarea foarte buna a traiectoriei armei si a reculului si va veti da seama de adevaratele capabilitati software ale acestui mouse.

Independent de toate aceste UltraCore-uri, care sunt stocate in memoria onboard a mouse-ului dupa ce sunt selectate, aplicatia Bloody mai ofera si optiunile normale de configurare a butoanelor mouse-ului, sensitivitatii si evident este oferit si un editor pentru functii Macro – care pot fi de altfel si importate via site-ul oficial Bloody.

bloody-buttons-headshot-guard

bloody-ultracore-ultragun-sensivity

bloody-headshot-modes

bloody-headshot-modes2

bloody-oscar-macro

Comentarii

27 comentarii la: Bloody V7 Multi-Core Gun3 Gaming Mouse

  1. gigel a scris pe:

    Aveti detalii si despre celelalte doua modele din Seria Bloody (V3 si V5)? Sunt curios care este diferenta la tipul de grip pentru care au fost concepute si de materiale.

  2. George Post author a scris pe:

    gigel, n-am pus mana pe celelalte modele, doar din imagini poti sa-ti dai seama cat de cat cum ar sta in mana. Referitor la constructie sunt sigur ca e exact la fel.

  3. Dan a scris pe:

    “ar trebui sa mai fie si trei seturi de suporti pentru mouse (din acelasi material teflonat ca si cei originali, cu care vine din fabrica mouse-ul).”
    nu se numesc picioruse ?

  4. George Post author a scris pe:

    Ba da, picioruse, suporti, sunt acelasi lucru, poti sa le spui cum vrei :) Mie mi s-a parut ciudat sa le zic “trei seturi de picioruse”.

  5. Dan a scris pe:

    Pai chiar ei le spun mouse feet :)

  6. cld a scris pe:

    Deci se compara cu kana sau kinzu din cate am auzit au acelasi senzor ???
    Vroiam sa cumpar kana da dupa am vazut V5 care mi se pare mai comod :D … acum chiar nu mai stiu pe care sal cumpar :)

  7. George Post author a scris pe:

    Da, se compara cu Kana ca si performante in modul “normal” de lucru – adica fara toate acele Ultra Core 2/3 goodies. Cu Ultra Core 3 “performantele” sunt mai bune. Am pus in ghilimele pentru ca sunt imbunatatiri de natura software si nu tin de hardware-ul sau senzorul de pe mouse.

    Pe de alta parte, mie mi s-a parut mai comod Kana. V5 e doar putin mai inalt in rest are aceleasi dimensiuni, singura diferenta e ca are doua linii de design in relief care pe mine m-au deranjat la baza mainii.

  8. Cristi a scris pe:

    Salut,

    Ce versiune de soft ai folosit? CD sau de pe site?

    Momentan e un mare 404 pt. versiunea V12.12V14_V2 la ei pe site.

    Am 12.08V10(de pe discul din pachet) si e destul de diferita din ce vad.

  9. George Post author a scris pe:

    Salut, am folosit soft-ul de pe site pentru a fi ultima versiune disponibila, mai exact V13. Pana isi pun ei site-ul la punct poti sa o downloadezi de aici: http://www.bloody.tw/software/download.html

  10. Cristi a scris pe:

    Update:

    Am luat de pe situl din “chineza”. Aparent nu mentin aceleasi versiuni pt. toate limbile.

    Sorry pt. double post, poate ajuta si pe altcineva.

  11. MrRugina a scris pe:

    Am un x7-710 bh (se descurca bine cu functiile macro). Vreau sa stiu daca acest mouse cu ultra core 2 activat chiar reduce recoilul (asa cum se lauda) in BF3, CS GO, etc…. si daca la mouse-ul meu nu pot programa butonul stanga(left) vreau sa stiu daca la seria bloody poti face asta(vreau sa zic daca merg macro-urile si pe butonul stanga, nu doar dreapta, scroll etc..), am tot citit pe internet, dar inca nu m-am lamurit, mersi.

  12. George Post author a scris pe:

    Recoil-ul este redus doar cu Ultra Core 3 activ. Atunci cand e activat Ultra Core 2 nu ai acces la Oscar Macro si la meniul Headshot – pur si simplu optiunile respective nu apar in meniul software-ului.

  13. Megaburg a scris pe:

    Perfect quality for this money! All models (v3, v5, v7) is goodies, must have for gamers

  14. cld a scris pe:

    Mi se pare mie sau nu prea aluneca pe +qck ?? … am v5 de 2 zile e greu RAU ma cam doare mana de la el X(…
    Pana acum nam gasit nici o setare dpi care sa imi convina X(, multi joaca cu 400 da la mouse asta pur si simplu trebuie sa trag de el la greu .
    Click 1 deja a inceput sa aiba un joc :|.

  15. George Post author a scris pe:

    Eu l-am testat doar pe un FunC Surface 1030 XL si pe un Roccat Taito (pad obisnuit din panza) si mergea foarte ok. Eu m-am obisnuit cu el pe la 3200 DPI si sensitivitate mica (3 linii). Daca vrei sa-l lasi la DPI mic 400/800 trebuie sa cresti sensitivitatea (4-5 sau chiar 6 linii) ca sa nu trebuiasca sa tragi de el prea mult.

    La mine click-ul e ok singura chestie care ma deranjeaza e zgomotul cam mare atunci cand faci click.

  16. cld a scris pe:

    am gasit buba :D de ce nu aluneca sau mi-se parea ca nu aluneca era setat pe 1000hz .

  17. Skit a scris pe:

    Deci merge pe un +qck sau nu ?

  18. Da merge :D

  19. koss a scris pe:

    foarte bun reviewul !! !!

  20. Rotaru Radu a scris pe:

    Eu am cumparat un Bloody V3 si a venit cu core3 activat deja si ramane activat si dupa software update pt. ca ii activat in memoria mouse-ului. Ca si interne V3, V5 si V7 sunt identice numai ca V5, V7 sunt mai stilizate la exterior. V3 ii simplu ca si constructie, sta bine in mana, nu aluneca deloc si in afara de butoanele din partea stanga care sunt greu de apasat (si eu am palma destul de mare)ii foarte usor de folosit. <- sper sa ajute commentul meu celor care doresc sa faca comparatie intre modele.

  21. Mihai Preda a scris pe:

    Salut! Are acest mouse un senzor la fel de precis ca si kinzu v2 sau kana? Merita kana cei 100 de lei in plus? Care ar fi mai bun pentru CS GO?

  22. George Post author a scris pe:

    Salut Mihai,

    Am scris si mai sus, este comparabil cu Kana. Personal mi s-a parut mai comod de folosit Kana. Performantele sunt similare, dar e posibil ca Bloody sa fie putin peste datorita atuurilor oferite de software.

  23. Mihai Preda a scris pe:

    Am achizitionat bloody v3 sunt foarte multumit. O mica intrebare, cum fac ca in joc sa am 400 dpi iar pe desktop sa zicem 1200? Am cautat in ultima varianta de soft si nu gasesc.

  24. George Post author a scris pe:

    Trebuie sa-ti configurezi un nou profil cu setarile dorite, dupa care pur si simplu schimbi profilul folosit cand esti in joc sau in desktop. Stiu ca unele soft-uri pot sa-si schimbe automat profilul in functie de aplicatia folosita (desktop sau gaming) dar nu cred ca e atat de avansat softul celor de la Bloody. Deci va trebui sa schimbi manual intre profiluri.

  25. JokeR a scris pe:

    Care ma ajuta si pe mine sa scap de modul burst ,adica atunci cand folosesc butonu 3 sa traga in continu ,,,,,,mersi

  26. Hellboy a scris pe:

    Il folosesc demult si sunt multumit de el desi daca era putin mai greu era perfect.

  27. Mihai a scris pe:

    Ultra Core 3 se poate cumpara pentru orice mouse de la A4Tech?

Lasa-ne un comentariu: