lab501.ro

Review – Lenovo Legion 7 15ASH11

Scris de: , in categoria: Featured, Notebook, in 22 September, 2026.

Lenovo Legion 7 15ASH11

 

Toamna incepe sa isi intre incet in drepturi, placuta atingere a soarelui de peste zi fiind inlocuita de o si mai placuta senzatie de racoare in timpul serii. Copiii s-au intors la scoala, viile incarcate asteapta sa fie culese in curand, iar meniurile restaurantelor traditionale ne imbie cu must si pastrama de oaie. Un peisaj aproape idilic, daca nu luam in calcul traficul din marile orase…

Si totusi, in domeniul nostru lucrurile sunt departe de a fi idilice. Pentru ca, daca pe frontul telefoanelor mobile si al dispozitivelor inteligente avem parte de lansare dupa lansare, in segmentul hardware lucrurile arata putin diferit. Desigur, inca vedem implementari noi pentru nuclee grafice lansate pe piata de ceva timp, sau noi configuratii de laptop-uri, insa calendarul clasic al lansarilor de procesoare si placi video a fost dat iremediabil peste cap.

Poate pentru ca segmentul inteligentei artificiale este mult mai lucrativ in acest moment si majoritatea resurselor (departamente de R&D, fabrici, linii de productie) sunt dedicate acestui tip de produse. Poate pentru ca tot segmentul AI a inghitit majoritatea stocului de chip-uri de memorie, necesare de altfel pentru placile noastre grafice, memorii si SSD-uri. Poate pentru ca aceste doua aspecte coroborate au dus la preturi inimaginabile chiar si pentru un domeniu atat de sensibil ca al nostru.

Cert este ca 2026 va ramane in istorie ca anul in care nu am avut de-a face cu nici o lansare majora in domeniul nucleelor grafice. Desigur, AMD au lansat RX 9070 GRE in vara, iar RX 9050 si-a facut aparitia in sisteme gata construite prin Africa, America de Sud si Asia de Sud-Est, insa este cat se poate de clar ca nu am avut de-a face cu lansari cu adevarat importante. La capitolul procesoare lucrurile au stat putin mai bine, cu Ryzen 7 9850X3D, Core Ultra 7 270K Plus, Core Ultra 5 250K Plus si Ryzen 7 7700X3D acoperind o buna parte din an.

Dar si in acest caz a fost vorba despre refresh-uri, nu despre generatii noi de procesoare sau chipset-uri. Iar la capitolul laptop-uri… nu as putea spune ca lucrurile stau mult mai bine. Pentru ca in lipsa unor noi modele de placi grafice dedicate, este destul de greu sa lansezi produse noi care sa atraga cumparatorii. In fond, diferentele intre procesoare nu sunt chiar atat de mari, sau cel putin nu in gaming.

Daca adaugam peste toate acestea si o serie de cresteri de preturi care de-abia au inceput, incepem sa avem aceeasi senzatie ca in timpul crizei financiare din 2008, respectiv in timpul marilor pusee de crypto-mining… sau poate chiar si mai rau. Pentru ca atuni intrevedeam o luminita la capatul tunelului… pe cand segmentul AI… pare sa nu se mai opreasca din crestere. Si uite asa, in 2026 am intrat intr-o noua realitate, in care trebuie sa avem cu totul alte asteptari legate de pret…

Cu alte cuvinte, cine a investit in 2024 sau 2025 intr-un desktop sau notebook nou… bine a facut. Iar restul utilizatorilor… vor trebui sa aleaga foarte atent urmatorul moment pentru upgrade. Desigur, daca ne referim la extrema de sus a pietei, adica segmentul ultra high-end, lucrurile nu stau chiar atat de rau. Un sistem sau laptop echipat cu RTX 5090 sau RTX 5080 nu a fost niciodata accesibil.

Coborand inspre segmentul gaming entry-mid, lucrurile arata cu totul altfel. Din fericire insa, nu este chiar totul pierdut. Pentru ca desi NVIDIA nu au lansat nuclee grafice noi pentru laptop-uri, iar AMD sunt oarecum inexistenti in segmentul GPU Mobile dedicat, aceiasi AMD ofera deja de ceva timp o serie de procesoare echipate cu placi grafice integrate mai puternice ca niciodata, iar Intel se pare ca le calca pe urme.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: