lab501.ro

Review – HUAWEI WATCH GT7 Pro

Scris de: , in categoria: Featured, Gadget, in 17 September, 2026.

Prezentare

 
Asa cum ne-au obisnuit HUAWEI, ceasul este livrat intr-o cutie neagra eleganta, in pachet fiind ambalate cu atentie ceasul, incarcatorul wireless, certificatul de garantie si un Quick Start Guide. HUAWEI WATCH GT7 Pro este disponibil intr-o singura dimensiune (46mm), respectiv 3 versiuni diferite in functie de culoare, mai precis negru, verde si galben, aceasta din urma fiind versiunea primita de noi la teste.

Online este disponibila si o editie limitata galbena, care este livrata atat impreuna cu o curea din fluoroelastomer, cat si cu o bratara din Titan. Personal, am testat versiunea clasica galbena si am optat pentru varianta neagra pentru utilizare zilnica. Acest lucru nu se datoreaza faptului ca nu apreciez design-ul modelelor colorate ci mai degraba faptului ca port ceasul tot timpul, indiferent de tinuta, iar varianta neagra este singura care se potriveste cu orice tinuta.

Asa cum era de asteptat, HUAWEI WATCH GT7 Pro continua limbajul estetic al seriei, aspectul noii serii fiind o evolutie fireasca, nu o revolutie. Desigur, nici nu aveam nevoie de asa ceva, in conditiile in care seria GT Pro are deja o identitate proprie, bine construita in timp. Din punct de vedere constructiv, discutam despre o carcasa construita in dintr-un aliaj de titan similar cu ceea ce gasim in domeniu ingineriei aero-spatiale, ecranul fiind fabricat din sticla de safir, iar spatele din nano-ceramica.

Observam insa o diferenta considerabila la capitolul curea, noul sistem fiind denumit HUAWEI EasyCross Strap. Asta inseamna ca nu mai folosim o gaica pentru reperarea extremitatii curelei dupa ce aceasta trece prin catarama, aceasta extremitate trecand acum pe sub curea. Practic, nu exista nici un fel de risc sa deschidem cureaua ceasului din greseala, acesta stand ferm si comod pe incheietura.

La fel ca si in cazul celor doua generatii anterioare, in partea din dreapta sus gasim butonul rotativ in forma de coroana ce poate fi actionat prin rotire sau apasare, iar in partea de jos gasim butonul plat, programabil, folosit de asemenea pentru functia EKG, pulse wave arythmia si arterial stiffness. Intre cele doua butoane, pe partea de ceramica, se afla pozitionat difuzorul, in timp ce in partea din stanga, in zona ceramica, se afla decupat lacasul microfonului.

Pe partea din spate sunt pozitionate cele 9 diode ale sistemului HUAWEI TruSense, producatorul aducand multiple imbunatatiri la capitolele monitorizare a sanatatii, respectiv activitati sportive, despre care vom discuta pe pagina dedicata acestor functii. Pana atunci insa, mai trebuie sa va spun ca utilizatorii care isi doresc alte dimensiuni, sau alte materiale pentru curea, au la dispozitie seria WATCH GT7, alcatuita din 4 modele de 46mm si 4 modele de 41mm.

 

Comentarii

Lasa-ne un comentariu: