Prezentare – SJCAM Accessory Storage Bag & 12pcs Action Camera Accessory Kit
Concluzii
Culmea, desi am inceput articolul discutand despre producatori mai putin cunoscuti, astazi am prezentat doua tipuri de produse care sunt comercializate si in Romania, chiar de catre magazinele mari. Desigur, sunt produse in China si sunt disponibile pe site-uri cum ar fi Gearbest pentru un pret mai bun, chiar daca includem TVA-ul de 19%, insa trebuie sa ne gandim daca diferenta de pret merita timpul de asteptare semnificativ mai mare decat in cazul magazinelor autohtone.
Cat de mult conteaza diferenta de pret pentru voi, asta depinde de la persoana la persoana si de la produs la produs. Cata incredere putem avea in magazinele mai putin cunoscute, asta cred ca depinde din nou de aceleasi considerente, in special de tipul de produs. Personal nu m-as hazarda sa achizitionez un telefon, sau un alt electronic costisitor de la magazine de acest gen. Insa cu siguranta exista sute, daca nu chiar mii de accesorii interesante, accesibile, pentru care putem folosi cu incredere astfel de magazine, daca nu se gasesc in Romania.
Acelasi lucru este valabil si pentru calitatea produselor. De exemplu, nu putem compara SJCAM Accessory Storage Bag cu GoPro Casey, nici din punct de vedere al dimensiunilor si nici al calitatii. Pe de alta parte, diferenta intre 49 RON si 279 RON este semnificativa, iar calitatea constructiei in cazul gentii SJCAM este mai mult decat suficienta pentru a asigura exact functia pentru care a fost gandita, mai precis aceea de a asigura un nivel moderat de protectie unui dispozitiv destul de costisitor. Personal, eu nu am nevoie de mai mult, doar de o geanta mai mare.
La capitolul accesorii, discutia este putin mai complicata. In calitate de utilizator frecvent de GoPro, va recomand calduros sa achizitionati exclusiv bete telescopice sau ventuze originale, sau de la producatori consacrati, cum ar fi GoPole. Batul va fi supus unui stres destul de mare pe partie, mai ales in timpul cazaturilor, deci este indicat sa fie de cea mai buna calitate. Cat despre ventuza, chiar si ventuzele originale GoPro mai sar uneori de pe placa, prin urmare nu numai ca va recomand sa achizitionati originalul, dar va recomand sa aveti grija cand si cum il utilizati – nu este infailibil.
Si chiar si in cazul prinderilor adezive, variantele originale ofera ceva mai multa siguranta, chiar daca nu difera prea mult de alternativele chinezesti. Personal, nu am pierdut pana acum o camera de pe cap. Pe de alta parte, la capitolul maner plutitor, prinderi J, sau prinderi elastice, diferentele fata de originale sunt nesemnificative si nu justifica pretul ridicat al acestora. Stiu, prinderile GoPro sunt mai solide, umbla o vorba prin popor. In practica insa utilizez ambele tipuri de prinderi de ani de zile si doar anul acesta am avut neplacuta surpriza sa mi se rupa pe cap chiar o prindere originala.
Pentru ca in momentul in care peste 120KG au sarit in cap, practic in camera, cred ca doar o prindere metalica nu s-ar fi rupt, caz in care as fi putut avea eu probleme de genul trecut prin casca si ajuns in cap, ceea ce nu doresc nimanui. Drept urmare, la capitolul mici accesorii de prindere (J, articulate, culisante, suruburi, plutitoare), puteti utiliza cu incredere produsele de acest gen. Pentru o fractiune din pretul originalului, veti avea in colectie o multitudine de prinderi de rezerva.
La final, pot spune ca daca produsul dorit nu se gaseste in Romania, daca alegeti cu grija produsele si nu cadeti in capcana “300 de accesorii in 1”, puteti achizitiona accesorii utile si solide de pe Gearbest, pentru preturi uneori derizorii. Nu uitati insa sa luati in calcul si cei 19% pe care ii veti achita la oficiul vamal.
Comentarii
Urmaresc cativa vlogeri de calatorie care folosesc Gopro pentru filmari normale nu in activitati sportive, deci acel stick ar fi suficient pentru ei.
Pingback: Review - eekoo 120G SSD Solid State Drive SATA3 - lab501