EHA Tech Tour 2025 – Lugano – Acer

Acer Nitro 18 AI
Nitro 18 AI este „nava amiral” a seriei Nitro in 2025 si vine echipat cu un ecran masiv de 18″ – o raritate binevenita in segmentul mid-range. Panoul este de tip IPS, cu raport 16:10, rezolutie maxima WQXGA (2560×1600), refresh de 165Hz si acoperire 100% DCI-P3. Calitatea imaginii este excelenta: culori vibrante, unghiuri largi de vizualizare si o fluiditate remarcabila datorita celor 165Hz – ideale pentru jocuri dinamice si scene rapide. Noi am testat la fata locului versiunea cu rezolutie WQXGA, insa exista si o varianta cu panou WUXGA (1920×1200), tot cu refresh de 165Hz. Totusi, pentru un ecran de 18”, recomandam clar optiunea WQXGA, mai ales daca il vei folosi si pentru task-uri de productivitate.
Sub capota, Nitro 18 AI poate fi configurat cu procesor AMD Ryzen AI 9 365 (16 nuclee / 32 thread-uri, arhitectura Zen 5) si placa grafica NVIDIA GeForce RTX 5070 Ti Laptop GPU (16GB VRAM) in varianta de top. Astfel, avem de-a face cu un laptop care se apropie de performanta modelelor high-end, dar pastreaza filosofia accesibila specifica gamei Nitro. Sistemul de racire este robust, cu doua ventilatoare, admisie de aer din patru directii si patru fante de evacuare. Acer utilizeaza pasta termica pe baza de metal lichid si heatpipe-uri optimizate pentru un transfer termic eficient. Zgomotul ventilatoarelor este prezent la sarcina ridicata, dar poate fi ajustat prin profilurile din NitroSense, pentru un echilibru mai bun intre temperaturi si silentiozitate.
Designul lui Nitro 18 pastreaza stilul clasic al seriei: carcasa neagra mata, accente rosii discrete si o constructie solida, desi nu la fel de exclusivista ca la modelele Predator. Laptopul este voluminos, dar sasiul si balamalele par rezistente si bine construite. Tastatura RGB pe 4 zone ofera o iluminare vibranta (chiar daca nu este per-key), iar tastele sunt confortabile si ofera un feedback placut la tastare. Conectivitatea este completa – USB 3.2, USB-C, HDMI – iar tehnologiile moderne precum Wi-Fi 6E si Bluetooth 5.3 sunt prezente.
Disponibilitate si pret: Nitro 18 AI va fi disponibil in EMEA incepand cu luna August, la un pret de pornire de 1499€, o suma rezonabila pentru un laptop de 18” echipat cu RTX 5070 Ti. Ramane de vazut, totusi, ce configuratie exacta va fi disponibila la acest pret.
Acer Nitro 16 AI
Nitro 16 AI este fratele mai mic al modelului Nitro 18, venind cu un ecran de 16″ – o dimensiune clasica pentru laptopurile de gaming. Modelul standard Nitro 16 AI pastreaza aceeasi filosofie de performanta ca versiunea de 18”, dar intr-un format mai compact si mai portabil. Ecranul utilizeaza un panou IPS cu raport 16:10 si este disponibil in varianta de top cu rezolutie WQXGA (2560×1600), refresh de 180Hz si luminozitate de 400 nits. Acest panou rapid este ideal pentru shootere competitive, oferind o fluiditate excelenta si latenta redusa datorita suportului NVIDIA G-SYNC. Culorile si contrastul sunt foarte bune, cu acoperire 100% sRGB atat in varianta WUXGA (1920×1200) cat si in varianta WQXGA.
La interior, Nitro 16 AI beneficiaza de aceleasi optiuni hardware de top ca fratele sau mai mare, fiind configurabil cu procesoare pana la AMD Ryzen AI 9 365 si placi grafice pana la NVIDIA GeForce RTX 5070 Ti Laptop GPU. Performanta in gaming si aplicatii solicitante – precum editare video sau streaming – este excelenta, mai ales datorita capabilitatilor AI integrate care contribuie la accelerarea sarcinilor.
Sistemul de racire si designul sunt similare cu ceea ce am vazut pe Nitro 18: solutie dual-fan cu admisie si evacuare in mai multe puncte, pasta termica cu metal lichid pe CPU si o constructie solida, chiar daca materialele folosite sunt in mare parte plastice. Daca Nitro 18 AI depasea usor pragul de 3 kg, Nitro 16 AI este considerabil mai usor si mai usor de transportat – aproximativ 2.4 kg si o grosime maxima sub 24 mm. Tastatura RGB pe 4 zone este confortabila si bine dimensionata, iar camera web IR FHD compatibila cu Windows Hello permite autentificare rapida si sigura.
Disponibilitate si pret: Nitro 16 AI va fi disponibil in EMEA incepand cu luna Iulie, la un pret de pornire de 1399€. Pozitionarea sa in zona mid-range, alaturi de dotarile AI specifice, il recomanda ca un concurent redutabil pentru modele populare precum ASUS TUF sau Lenovo LOQ.
Acer Nitro 16S AI
Nitro 16S AI introduce conceptul „Slim” in gama Nitro, oferind performante similare modelului standard Nitro 16, dar intr-un format semnificativ mai subtire – cu o grosime sub 20 mm. Carcasa este mai rafinata, cu insertii metalice pe capac si in zona tastaturii, oferind o senzatie mai premium si o estetica mai discreta. Nitro 16S AI seamana surprinzator de mult cu un ultrabook, ceea ce il face ideal pentru gaming in deplasare, dar si potrivit pentru birou, facultate sau utilizare zilnica acasa.
Specificatiile sunt aproape identice cu cele ale modelului Nitro 16 AI: ecran de 16″ WQXGA (2560×1600), refresh de 180Hz, luminozitate de 400 nits si suport NVIDIA G-SYNC. La interior regasim aceleasi configuratii de top, cu procesoare pana la AMD Ryzen AI 9 365 si GPU-uri pana la RTX 5070 Ti Laptop. Sistemul de racire este in continuare dual-fan, insa din cauza formatului slim, temperaturile pot fi ceva mai ridicate, iar functionarea devine mai zgomotoasa sub sarcina sustinuta. Designul este modern si sobru, fara accentele rosii specifice gamei Nitro, iar dotarile includ USB-C (inclusiv USB4), Wi-Fi 6E si Bluetooth 5.3 – totul intr-un pachet optimizat pentru portabilitate si productivitate.
Disponibilitate si pret: Nitro 16S AI va fi disponibil in EMEA incepand cu luna Iulie, la un pret similar cu Nitro 16 AI – 1399€, ceea ce il transforma intr-o alternativa atractiva pentru cei care prefera un format slim, fara compromisuri majore la capitolul performanta.
Acer Nitro V 16S AI
Seria Nitro V 16S AI este o alta noutate in portofoliul Acer – practic o varianta si mai accesibila a modelului Nitro 16S. Litera „V” vine, cel mai probabil, de la „Value”, Nitro V 16S adresandu-se celor cu un buget mai restrans, dar care isi doresc un laptop subtire cu capabilitati AI. Specificatiile ecranului raman impresionante pentru aceasta categorie de pret: panou de 16” WQXGA (2560×1600), refresh de 180Hz, luminozitate de 400 nits si timp de raspuns de 3 ms – practic identic cu cel folosit pe Nitro 16S. Asadar, nu se face nici un compromis la nivelul calitatii afisajului, un aspect esential pentru experienta de utilizare.
Diferentele fata de Nitro 16S apar insa la nivelul configuratiilor hardware disponibile: Nitro V 16S ofera optiuni grafice ceva mai modeste, pana la GeForce RTX 5070 Laptop GPU, insa pe partea de procesor regasim aceleasi modele AMD Ryzen AI din seria 300, inclusiv Ryzen AI 9 365. Designul exterior este foarte apropiat de Nitro 16S – acelasi profil slim sub 20 mm, carcasa cu elemente metalice si un aspect modern. Diferentele vizibile se regasesc la nivelul balamalelor display-ului, care au un design usor diferit. Tastatura si trackpad-ul sunt identice cu cele de pe Nitro 16S, ceea ce inseamna ca ne asteptam la o experienta similara – un lucru pozitiv, avand in vedere ca tastatura Nitro este deja apreciata pentru confortul oferit.
Acer subliniaza faptul ca si Nitro V 16S AI beneficiaza de aceleasi functii AI esentiale, fiind tot un Copilot+ PC. Astfel, utilizatorii au acces la scenarii inteligente si asistenti AI, chiar si in aceasta zona mai accesibila de pret. De exemplu, toate modelele Nitro AI suporta rularea locala a Microsoft Copilot si includ sectiunea „Experience Zone” in aplicatia NitroSense, de unde pot fi accesate functii AI precum reducerea zgomotului ambiental la microfon.
Disponibilitate si pret: Nitro V 16S AI va fi disponibil in EMEA incepand cu luna August, la un pret de pornire de 1299€. Cu aproximativ 100€ mai putin decat Nitro 16S, se pozitioneaza ca o alternativa atractiva pentru gamerii cu buget limitat care nu vor sa renunte la functiile AI moderne.
Comentarii