lab501.ro

Review – Allview X4 Soul

Scris de: , in categoria: Featured, Smartphone, in 7 February, 2017.

Allview X4 Soul

 
Absolutul este un concept usor de potentat in definitii si teorii, dar nu la fel de simplu de aplicat in practica. Spun asta deoarece, de cele mai multe ori, perceptia nu functioneaza ca o raportare la absolut, ci la un sistem de referinta pe care fiecare si-l defineste mai mult sau mai putin voluntar pentru fiecare situatie, obiect, sau traire in parte. Sa luam ca exemple separate semnificatia unei zile, respectiv modul in care analizam un obiect anume, unificand la final cele doua fire narative prin doua concepte – cauzalitate si perceptie.

In functie de varsta, epoca istorica si pozitionare geografica, exista un set de date importante pentru fiecare, unele dintre acestea fiind insa universal valabile. De exemplu, 23 August sau 1 Decembrie au o semnificatie anume pentru romani, dar nu neaparat si pentru americani. Cu totii am auzit insa de 4 Iulie sau 1 Mai. 15 Noiembrie, de exemplu, nu este o data incarcata de o puternica semnificatie pentru o natie anume, asta nu inseamna insa ca nu au existat sute de evenimente importante desfasurate exact in aceasta zi, pe tot globul.

In 1492, Cristofor Columb mentiona pentru prima data in istorie tutunul, in timp ce in 1533, Francisco Pizarro ajungea in Cuzco. In 1956 avea loc debutul cinematografic al lui Elvis Presley in New York, in timp ce in 1977, Jimmy Carter primea vizita Sahului Iranului in Statele Unite. Acestea sunt cateva evenimente fara legatura intre ele, care au avut loc in aceeasi zi calendaristica, in epoci diferite.

Desigur, putem invita hazardul in argumentatie, emitand ipoteze conform carora prima mentiune a tutunului sau intrarea conchistadorilor in Cuzco ne-au afectat indirect, intr-un plan cosmic in care toate evenimentele sunt legate intre ele. Cu toate acestea, noi nu vom merge atat de departe, deoarece unul dintre evenimentele care au avut loc pe 15 Noiembrie ne afecteaza in mod direct. Ma refer, desigur, la 15 Noiembrie 2016, data in care cei de la Gionee anuntau lansarea modelului S9, pe care se bazeaza primul reprezentant al celei de-a 4 generatii Soul by Allview, adica Allview X4 Soul.

Drept urmare, desi cu totii am fost afectati intr-un fel sau altul de evenimente care s-au desfasurat pe data de 15 Noiembrie, in cazul de fata discutam despre cauzalitate in cel mai pur sens al cuvantului – cauza (terminal nou integrat de parteneri) si efect (review-uri ale respectivului terminal). In aceste conditii, suntem perfect indreptatiti sa consideram ca acest moment punctual, unic in timp, in relatia redactor / cititor, se datoreaza momentului 15 Noiembrie. Iar in acest moment punctual, unic in timp, sarcina noastra este destul de simpla – sa tratam problema perceptiei, definind corect sistemul de referinta.

 
Intro

Comentarii

2 comentarii la: Review – Allview X4 Soul

  1. koss a scris pe:

    Am intrat aici special pentru #selfie de 13MP cu Monstru Barbosu’.. si.. nema selfie :)) deci monstrilor nu le prea plac selfiewurile. Pacat ca nu a fost vremea frumoasa ca vedeam iar poze interzise veganilor cu carnati si fleici pe gratar .. un close up la vreun pahar de bere rece sa vedem performantele macro ale camerei :)Lansarile de telefoane iarna pe racoare sunt monotone :( Calitatea camerei foto o vezi la calitatea firului ierbii :).. din zapada cu noroi nu-ti dai seama de sharpeness si algoritmul de denoise :)

  2. Monstru Post author a scris pe:

    Cu stima imi pun cenusa in cap, dar slefie-urile nu se numara printre testele noastre standard. Iar lipsa pozelor interzise veganilor ma mahneste in aceeasi masura ca si pe tine :(

Lasa-ne un comentariu: