lab501.ro

GIGABYTE Brix Projector – Review

Scris de: , in categoria: Gadget, in 25 March, 2014.

Concluzii

 

Si uite asa am testat si micro PC-ul cu Haswell si proiector… si sincer sa fiu GIGABYTE Brix Projector mi-a lasat o impresie placuta, desi nu ma asteptam. Spun asta deoarece urmaresc piata PC-urilor de foarte mici dimensiuni de multa vreme (Nvidia ION, anyone?) insa pana acum raportul utilitate / design / pret nu pot spune ca recomanda acest gen de produse. Desigur, la ~2600 RON in magazinele din Romania fara RAM si SSD, GIGABYTE Brix Projector este un device destul de costisitor pentru pasionatii de gadget-uri.

Insa, cam la fel de costisitor este si un smartphone high-end, daca stam sa ne gandim mai bine. De fapt, secretul succesului unui astfel de device, respectiv secretul satisfactiei utilizatorului, consta in modelul de utilizare, adica in ce anume poti / vrei / ai nevoie sa faci cu un astfel de device. Din acest punct de vedere, GIGABYTE Brix Projector nu mi se pare a fi un device adresat homeuser-ilor ci mai degraba profesionistilor in anumite domenii. Nu ma intelegeti gresit, nu m-ar deranja sa am o astfel de cutiuta magica in sufragerie pe care sa imi verific mail-ul, sa editez un tabel in Excel, sa fac un grafic, sa scriu un articol sau sa vad un film. Ba din contra. Doar ca nu stiu sigur daca as da aceasta suma de bani pe acest dispozitiv cand pot face lucruri similare cu un notebook.

Pe de alta parte, pentru cei care tin prezentari saptamanal sau pentru cei care au un bar (de exemplu), GIGABYTE Brix Projector se poate dovedi o unealta pe cat de eleganta si cocheta pe atat de utila. Nu stiu cati dintre voi participa la sedinte care implica prezentari in Power Point proiectate pe un ecran, insa imi aduc aminte foarte clar din vremurile mele de birou ca pentru multi corporatisti conectarea notebook-ului la proiector si punerea acestuia in functiune poate fi o adevarata aventura, care se soldeaza de obicei cu un telefon catre departamentul IT. In cazul in care utilizati un Brix Projector insa, sunteti gata de prezentare in cateva secunde apasand doua butoane.

La polul opus, cei care vor sa aduca putina diversitate in cafeneaua / barul lor pot folosi cu succes un astfel de device pentru diverse proiectii. Si nu in ultimul rand, discutam totusi despre un sistem de calcul suficient de puternic pentru a face fata majoritatii nevoilor cotidiene, iar acest aspect este la randul sau destul de important. Pana la urma, conceptul de NUC exact la asta se refera. La fel ca si alte “proiecte” Intel, acestia pun la dispozitia integratorilor o serie de specificatii si linii de urmat. Ce fel de implementari apar si ce utilizare vor avea acestea depinde insa de integratori. Iar GIGABYTE Brix Projector mi se pare un gadget interesant, care pune in valoare conceptul de NUC si care cu siguranta se va bucura de succes.

Outro

Comentarii

3 comentarii la: GIGABYTE Brix Projector – Review

  1. Alin a scris pe:

    Super! Un review al Brix Pro?

  2. Claudiu a scris pe:

    E o categorie care mi se pare de viitor asta. +1 Alin, sunt tentat de Brix Pro, un review ar fi interesant.

  3. Monstru Post author a scris pe:

    Cand va fi disponibil in Ro il vom testa cu siguranta.

Lasa-ne un comentariu: